facebook_pixel

Din păcate, o mare parte dintre noi fetele luptăm împotriva aspectului de coajă de portocală și am încercat nu una sau două metode. Astăzi îți voi prezenta câteva instrumente testate pentru a te descurca pe termen lung. Sună incredibil, dar este adevărat – să scapi de celulită este pe deplin posibil și într-un mod natural!

Să analizăm mai întâi principalele cauze:

  • Inactivitatea pe o perioadă lungă de timp, metabolismul lent și lipsa exercițiilor fizice pot duce la adâncituri nedorite, neuniformități pe pielea dumneavoastră. Aproape toți suntem întreaga zi în birou, dar ajunge – este timpul pentru mișcare! Alergarea, ciclismul, înotul, tenisul, yoga, fitness-ul – variantele sunt numeroase, de tine depinde să o alegi pe cea potrivită și să o incluzi în programul tău. Corpul tău îți va mulțumi, pielea ta va fi netedă, te vei simți mai tonifiată și vei fi gata pentru o aventură vară.
  • Hormoni precum insulina, estrogenul, prolactina și cei tiroidieni (ai glandei tiroide) pot provoca celulita. De aceea, noi, femeile, suntem mai afectate decât bărbații. Cu o nutriție corectă, mișcare și îngrijirea pielii, corpul tău va fi în echilibru și va lucra în favoarea ta, astfel încât să nu existe motiv de îngrijorare ?
  • Sistemul limfatic – de acesta depinde cantitatea de grăsime depusă sub piele. Un sistem limfatic slab funcțional înseamnă mai multe depozite de grăsimi, mai multă celulită și mai multe probleme nedorite. Deoarece grăsimile, toxinele și alte produse reziduale sunt transportate prin lichidul limfatic, acest sistem trebuie să funcționeze bine. Atunci când există prea multe toxine în organism, sistemul de transport al acestora încetinește, ceea ce contribuie la slăbirea sistemului imunitar și la mai multe depozite de grăsimi sub piele. De aceea, în acest caz poate fi utilă detoxifierea.
  • Multe femei pretind că s-au născut cu celulită și pur și simplu au învățat să trăiască cu aceasta. Deși factorii genetici joacă un rol important, cu siguranță acest lucru nu este o scuză pentru a o accepta. Însă cu unele schimbări minore în stilul tău de viață, poți obține rezultate remarcabile.

Am adunat pentru tine cele mai eficiente modalități pentru a-ți ajuta corpul să lupte împotriva celulitei. Acționează cu perseverență și curaj! 🙂

  •  Alege alimente naturale și renunță la fumat. Alimentele sănătoase devin din ce în ce mai accesibile, iar aici am împărtășit cu tine și rețetele noastre preferate cu super-alimente. Iar vara este anotimpul potrivit pentru a trece la un meniu cu mai multe alimente crude și o varietate de salate – doar adăugă puțină imaginație și variantele vor fi de ordinul miilor!
  • Menține o bună hidratare prin consumul apei cu lămâie dimineața și a apei filtrate pe parcursul întregii zile. Include și ceaiuriplantele cu efect purificator stimulează sistemul limfatic și îl ajută să funcționeze mai bine. În sezonul estival răcește ceaiul, adăugă câteva felii de lămâie /portocală/căpșune, o crenguță de mentă proaspătă și voilà! – ai un excelent ceai rece cu efect răcoros.
  • Relaxează-te, recuperează-te și redu stresul practicând yoga sau meditația. Corpul tău are nevoie de odihnă pentru a funcționa corect, iar un somn de doar câteva ore pe noapte în cele din urmă te va prinde în capcană. Desigur, sunt permise petrecerile până în zori pe plajă numai dacă sunt însoțite de dansuri nebune – așa cum am spus, mișcarea te ajută întotdeauna să ai o piele netedă și întinsă. Înainte de a te îndrepta spre plajă, nu uita însă să-ți hidratezi pielea cu uleiul Cocosolis Oil Coconut pentru ca aceasta să fie gata să primească primele raze de soare.
  •  Este important să menții un pH echilibrat al corpului prin alegerea și combinarea corectă a alimentelor. Dacă adesea consumi alimente nesănătoase /fast-food, alcool, carne, lapte și produse lactate, precum și cafea – acestea creează un mediu acid în organism și pot crea sau agrava celulita. Unele dintre alimentele noastre alcaline preferate, care te vor ajuta să lupți împotriva celulitei sunt: varza Kale, sfecla și avocado. Include-le în micul dejun sub formă unui smoothie revigorant, în masa de prânz într-o salată plină de culoare sau într-un sos apetisant (îți reamintim gustul irezistibil al sosului guacamole 😉
  • Periajul uscat al pielii: secretul pentru a scăpa de celulită! Această practică veche de detoxifiere necesită curățarea pielii cu o perie cu duritate medie, cu mâner lung. Atunci când alegem peria, este mai bine să alegem una stabilă, care nici nu zgârie, dar nu este nici prea moale. În timpul utilizării, direcționați lichidul limfatic către inimă prin mișcări ascendente, dinspre picioare înspre partea superioară a corpului. Include această practică de detoxifiere în viața de zi cu zi, cu doar 10 minute înainte de baie … „Camioanele cu reziduuri limfatice” se vor deplasa ca niște nebuni pentru a transporta lichidul limfatic toxic. Acest lucru va menține, de asemenea, o circulație optimă și îți va face pielea mai întinsă și mai moale.

Pe lângă micile ritualuri zilnice și îngrijirea corpului, ne putem ajuta pielea prin aplicarea unor uleiuri naturale care ajută țesuturile și pielea și, prin urmare, accelerează procesul de refacere.

Datoria mea este să te ajut în lupta cu imperfecțiunile, fără a provoca efecte secundare. Fă cunoștință cu uleiul COCOSOLIS ANTICELLULITE din seria LOVE MY SKIN. Creat pentru a stimula detoxifierea, remodelarea și modelarea siluetei. Imediat după duș, masează zonele cu probleme și simte efectele uleiurilor naturale care îți vor face pielea moale, netedă și fermă, doar cu puterea naturii.

Produsul tău COCOSOLIS!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu